Încerci să-ţi faci loc iarăşi printre noi
Să faci din flori strigoi
Să laşi copaci să strige goi
Vrei iar să-mi umpli cerul de noroi?
S-aduci ploi din sori
S-aduci ninsori din ploi
Să faci apoi nopţi din zori şi zări de sloi
Tu vrei pământul să-mi despoi?
Vrei umbra să-mi despoi?
Ai tăi moroi o să-mi strivească ceasul
Vor lumina să-mi sugrume,
Tu de ce îi laşi să-mi otrăvească glasul?
M-acoperă hărmălaia ta ruginită
Ziua închide ochii, e grăbită
Ţipă vântul, rage cerul
Urlă marea... mocirla-i fericită
Se îneacă în volburi vagul
Vifori în vie vacarnul din garduri
Valea-i în vrie, cântă ca bardul
Vezi moartea învie, viul e doar bradul
Că iadul ăsta alb ne acoperă morţii
Laşi focul să pâlpâie la marginea bolţii
Timpul s-ascută Soarele, colţii
S-ascundă tăişul în oglinzile bălţii
E trist Dumnezeu, suspină în ropote
Cerul cu cearcăne plânge-n hohote
Lacrimile Lui o dată doar şopotesc
Bulgări de plumb ce-mi bat ca-n clopote
Ai păcălit apa?
Pozează în statui!
Mi-ai gonit aripile?
Zboară hai-hui!
În geamul de flori bat crengile şui
Mi-e dor de cuptor, de culorile lui...
