În gol mã vîntur nimicniciei,
Fãrã însemnare se sorb prãvale…
Vînturat ce-n zãri se stinge,
Fãrã cruþare,
Tot ce-i dor ºi încleºtare.
Un ºir foit se rãsfoieºte,
Un ghem de vise încolþeºte.
Tãrîm strãvechi rãscolit de miraje,
Unde clipele-mi pier
Cînd mijlocu-mi se cascã-n zare.
…ºi înãuntru-mi se goleºte
Despletit de sfori de fel
Ce viscolesc nemãrginirea.
Golitoarea ce seninã muºcã,
Soarbe seva ce-a scãzut în vine.
Uscat vînt crapã cerul... gurii
Ce scuipã vãpãi de viu foc în beznã.
Despleteºte... mãrunþit...
Grãbit, cãtre nimic rãsfirat...
Încetinit se mistuie, dogorind de jale
În nimicnicia ne-nsufleþitoare.
Vãrsãtoarea ce-n formã toarnã stele-ncinse
Ce-ntoarce necuprinsul ºi-i reda suflarea.
‘nmulþit ºi preamãrit
Înãlþat în pîntec scapãrã scîntei...
Mãnunchi mãiestrit ºi dibãcit de-nroºire
Glorie, ce-n om îºi gãseºte firea.
